Situaţia alarmantă în România continuă să fie subiect de dezbatere, cu oamenii care au fost martori la evenimente şocante, până la punctul în care nu mai sunt surprinşi de nimic. Această realitate tristă şi dureroasă ne arată gradul de dezumanizare şi de corupţie cu care ne confruntăm în ţara noastră. Nu ne mai mişcă nimic în această ţară devenită prizoniera unei realităţi absurde, în care moartea şi suferinţa sunt considerate normale. Ne înăbuşim fiecare sentiment de revoltă şi suntem indiferenţi la tragediile care ne înconjoară. Nu ne mai recunoaştem în această lume în care copiii sunt violaţi şi maltrataţi, bătrânii sunt uitaţi şi înfometaţi în azile, iar mamele sunt lăsate să moară în spitale, pe trotuare sau chiar în autobuze. Tristeţea şi suferinţa au devenit o parte a vieţii noastre şi ne-am obişnuit să le acceptăm ca pe nişte realităţi inevitabile. Suntem martori la tot felul de tragedii, dar nu mai avem puterea să ne revoltăm sau să sperăm că lucrurile se vor schimba în bine. Ne transformăm în nişte roboţi, indiferenţi la suferinţa celor din jurul nostru şi preocupati doar de propria noastră existenţă. De la cazurile de copii abuzaţi şi trecerea lor sub tăcere, până la moartea celor care imploră ajutor şi nu sunt ascultaţi, totul ne arată cât de rău au evoluat lucrurile. Suntem împotrivită tot ce înseamnă corectitudine şi bun simţ pentru a dovedi abilitatea şi succesul la nivel social. Suntem o societate egoistă, obsedată de bani şi de putere, în care bunătatea şi empatia sunt considerate slăbiciuni. Depresia şi psihoza sunt răspândite ca niciodată, într-o lume care recompensează prostia şi ignoranţa. Când copiii noştri vor creşte şi vor fi înfruntaţi cu această realitate, se vor simţi dezamăgiţi şi dezumanizaţi. Nu mai au cine să-i înţeleagă şi nici cine să-i ajute să se vindece. La ceas de seară, Alina Iosif