Înapoi la știri

Șofer depistat la volan cu o alcoolemie uriașă

58 minute în urmă
1 minut min
Simona Stan
Șofer depistat la volan cu o alcoolemie uriașă, la Vicovu de Sus. Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 27 iulie, fiind cercetat pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Potrivit anchetatorilor, fapta a avut loc în 20 iulie, în jurul orei 17.30, pe strada Calea Cernăuți din Vicovu de Sus. Bărbatul conducea o autoutilitară, înmatriculată în Germania, când a fost oprit pentru control de un echipaj de poliție care desfășura activități de supraveghere a traficului rutier. Polițiștii au observat că șoferul mirosea a alcool și l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat ulterior la spital pentru recoltarea probelor biologice. Conform buletinului de analiză toxicologică, alcoolemia a fost de 2,28 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 2,01 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua determinare. Șoferul le-a declarat polițiștilor că a consumat aproximativ 500 ml de coniac în noaptea precedentă.
Alte postari din Actualitate
Acasa Recente Radio Județe