Activitatea cerebrală crescută, legată de riscurile de cădere
Agingul și boala Parkinson forțează creierul să intre în „supraîncărcare” pentru a menține echilibrul, ceea ce duce paradoxal la un risc mai mare de cădere. Conform neurosciencenews.com, în timp ce adulții tineri recuperează eficient din perturbările echilibrului, populațiile mai vârstnice arată o activitate cerebrală și musculară masivă chiar și în cazul unor alunecări minore.
👉 Studiu despre activitatea cerebrală și musculară în recuperarea echilibrului
Studiul realizat de Lena Ting, de la Universitatea Emory, și colegii săi, a analizat cum activitatea cerebrală și musculară în timpul recuperării echilibrului se schimbă din cauza înaintării în vârstă și a bolii Parkinson. Grupul de cercetare al lui Ting a descoperit anterior că atunci când au tras un covor de sub adulți tineri pentru a declanșa recuperarea echilibrului, acești indivizi au experimentat un răspuns involuntar imediat al trunchiului cerebral și al mușchilor, urmat de o a doua undă de activitate în creier și mușchi în caz de perturbări mai dificile ale echilibrului.
Activitatea cerebrală excesivă în timpul sarcinilor de echilibru este un marker clinic pentru o recuperare fizică slabă la adulții în vârstă. În acest nou studiu pe adulți mai în vârstă cu și fără boala Parkinson, publicat în eNeuro, cercetătorii au descoperit că aceste populații au răspunsuri cerebrale mai mari și mai multe semnale musculare chiar și atunci când perturbările echilibrului sunt mici. Ting afirmă: „Recuperarea echilibrului necesită mai multă energie și angajare din partea creierului în aceste populații. Am descoperit că, atunci când oamenii necesită o activitate cerebrală mai mare pentru a-și menține echilibrul, au o capacitate de recuperare mai puțin robustă a echilibrului.”
👉 Implicarea mușchilor și potențialul evaluării riscului de cădere
Cercetătorii au mai observat că atunci când persoanele în vârstă activează un mușchi pentru a-și recupera echilibrul, mușchii opuși se rigidizează. Gradul în care oamenii își rigidizează mușchii este, de asemenea, legat de performanța mai slabă în ceea ce privește echilibrul. Ei subliniază că abordarea lor tehnică ar putea avea implicații clinice ca o modalitate mai precisă de a evalua dacă cineva este expus riscului de recuperare defectuoasă a echilibrului. Ting menționează că mai au mult de lucru în optimizarea acestei abordări, dar adaugă: „Ar putea să fim capabili să determinăm dacă cineva are o activitate cerebrală crescută pur și simplu evaluând activitatea musculară după ce ai tras un covor de sub tine.” Această metodă ar putea ajuta la identificarea persoanelor aflate în risc înainte de a cădea, care ar putea beneficia de antrenamente pentru echilibru și exerciții fizice.
Un aspect cheie este eficiența neurală. Acest studiu arată că atunci când creierul tău trebuie să lucreze la 100% doar pentru a gestiona o alunecare mică, nu mai are rezerve pentru perturbări majore, ceea ce duce la o recuperare mai puțin robustă. Surprinzător, cercetările au constatat că atunci când oamenii își rigidizează mușchii opuși pentru a se stabiliza, acest lucru le afectează negativ performanța echilibrului. Fluiditatea, nu rigiditatea, este cheia recuperării. Prin măsurarea reacției mușchilor la o schimbare bruscă a podelei, cercetătorii pot acum să „vadă” cât de mult lucrează creierul tău, ceea ce ar putea ajuta la identificarea persoanelor aflate în risc cu ani înainte de a avea loc o cădere periculoasă.
