Înapoi
Primarul din Cernavodă, Liviu Cristian Negoita, condamnat la închisoare
Nationale

Primarul din Cernavodă, Liviu Cristian Negoita, condamnat la închisoare

Postat pe 07 Feb 2025

Update 10 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Primarul din Cernavodă, Liviu Cristian Negoita, condamnat la închisoare

Primarul orașului Cernavodă, Liviu Cristian Negoita, a fost condamnat vineri, 7 februarie 2025, de Tribunalul Constanța, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată. Această decizie a instanței nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit Tribunalului Constanța, Negoita Liviu Cristian a fost găsit vinovat de abuz în serviciu, fiind condamnat la 4 ani de închisoare, plus o pedeapsă complementară de 4 ani de interzicere a drepturilor prevăzute de Codul Penal, precum dreptul de a fi ales în funcții publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercitarea autorității de stat. Pedeapsa principală se va executa în regim de detenție.

Instanța a mai menționat că Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Cernavodă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, deoarece Consiliul Local nu a aprobat acest lucru prin HCL nr. 309/22.10.2022. De asemenea, instanța a dispus confiscarea sumei de 9.307.790 lei în favoarea statului de la primarul Negoita. Măsura sechestrului asigurator instituite de DNA asupra bunurilor acestuia a fost menținută.

Liviu Cristian Negoita a fost trimis în judecată în noiembrie 2022 de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fiind acuzat că a aprobat plăți ilegale în valoare de peste 9,3 milioane de lei în favoarea unui club sportiv, fără a respecta normele legale. Aceasta s-ar fi întâmplat în perioada aprilie 2017 - august 2019, când a aprobat 33 de ordonantări prin care a dispus plata nelegală a sumei respective.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe