Regele Charles aranjează un acord financiar pentru fratele său, Andrew Mountbatten-Windsor
Update cu 19 ore în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Simona Stan
Regele Charles aranjează un acord financiar pentru fratele său, Andrew Mountbatten-Windsor
Regele Charles intenționează să-i asigure fratelui său, Andrew Mountbatten-Windsor, un „exil de lux” pentru a încheia scandalul care a afectat familia regală. Fostul duce de York ar putea primi o plată unică de sute de mii de lire sterline și o rentă anuală din fondurile private ale monarhului.
Una dintre soluțiile analizate este mutarea lui Andrew din Royal Lodge, Windsor, într-o proprietate privată din Sandringham, Norfolk. Plata unică ar acoperi costurile relocării, iar renta anuală ar depăși semnificativ pensia sa militară de 20.000 de lire sterline pe an.
Potrivit digi24.ro, negocierile pentru pachetul de relocare sunt în curs, surse apropiate familiei precizând că oferta financiară este gândită ca o soluție definitivă la această problemă delicată din familia regală.
După ce a fost privat de toate titlurile regale, Andrew Mountbatten-Windsor a fost exclus de pe lista oficială a nobilimii britanice, decizie anunțată oficial de Palatul Buckingham, care a demarat procedura formală în acest sens.