Corpul unei femei dispărute de 16 ani, găsit sub un strat de ciment în Coreea de Sud
Inapoi

Corpul unei femei dispărute de 16 ani, găsit sub un strat de ciment în Coreea de Sud

Postat pe 24 Sep 2024

Update cu 11 luni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Corpul unei femei dispărute de 16 ani, găsit sub un strat de ciment în Coreea de Sud
Externe

Corpul unei femei dispărute de 16 ani, găsit sub un strat de ciment în Coreea de Sud

Un caz șocant a fost descoperit în orașul Geoje, Coreea de Sud, unde corpul unei femei care fusese dată dispărută timp de 16 ani a fost găsit ascuns sub un strat de ciment de către un instalator. Acesta căuta o scurgere în vechea locuință a fostului ei prieten, când a descoperit rămășițele.

Instalatorul a alertat autoritățile, iar bărbatul, suspectat de crimă, a fost arestat după ce a recunoscut fapta. În vârstă de peste 50 de ani, acesta a mărturisit că și-a ucis partenera cu un obiect contondent în timpul unei certuri, în octombrie 2008.

Poliția a declarat că, după comiterea crimei, bărbatul a ascuns corpul într-o geantă mare, pe care a a dus-o pe balconul apartamentului său. Apoi, a acoperit geanta cu cărămizi și a turnat un strat de ciment de 10 centimetri peste ea.

Femeia, care nu mai avusese nicio legătură cu familia sa, a fost dată dispărută în 2011, la trei ani după ce a fost ucisă. În timpul investigației inițiale, suspectul a susținut că s-a despărțit de partenera sa și că aceasta a plecat, motiv din care cazul a fost clasat din lipsă de dovezi.

În 2016, bărbatul a fost arestat într-un alt caz, legat de consum de droguri, iar apartamentul său a rămas nelocuit, fiind folosit doar ca spațiu de depozitare.

Corpul femeii a fost descoperit luna trecută când instalatorul a perforat accidental "mormântul" improvizat. O sursă din poliție a comunicat că, datorită stării în care se afla cadavrul, care nu s-a descompus complet, identificarea s-a putut face cu ajutorul amprentelor digitale.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete