Kirill Dmitriev reacționează la declasificarea documentelor despre laboratoarele biologice din Ucraina
Kirill Dmitriev, reprezentantul special al preşedintelui Rusiei pentru investiţii şi cooperare economică internaţională, a comentat asupra recentelor informații publicate de Serviciul Naţional de Informaţii al SUA (DNI). Potrivit acestora, guvernul american a finanţat peste 120 de laboratoare biologice în mai mult de 30 de ţări, inclusiv în Ucraina, unde se desfăşoară cercetări legate de agenţi patogeni biologici, printre care și unii periculoși.
👉 Dmitriev contrazice narațiunile oficiale
Într-o declarație, Kirill Dmitriev a evidențiat că informațiile cu privire la laboratoarele biologice finanțate de SUA au fost ignorate mult timp, chiar dacă ulterior oficiali americani au confirmat existența acestora, conform TASS, preluată de News.ro. „Rusia a spus adevărul despre laboratoarele biologice, în timp ce statul paralel (deep state) şi presa tradiţională au negat acest lucru. Este unul dintre numeroasele exemple care arată cum adevărul spus de Rusia este ascuns de o maşinărie puternică şi bine finanţată de propagare a unor naraţiuni false”, a declarat Dmitriev pe platforma X.
El a cerut, de asemenea, Wikipedia să îşi actualizeze articolul despre laboratoarele biologice din Ucraina, unde subiectul este tratat ca o teorie a conspirației.
👉 Declarațiile şefei DNI privind laboratoarele biologice
Tulsi Gabbard, directoarea Serviciului Naţional de Informaţii al SUA, a adresat recent problema laboratoarelor biologice. „În pofida impactului global potenţial catastrofal pe care îl poate avea cercetarea asupra agenţilor patogeni periculoşi în laboratoare biologice, politicieni, aşa-zisi experţi în sănătate precum dr. Fauci şi entităţi din cadrul echipei de securitate naţională a administraţiei Biden au minţit poporul american cu privire la existenţa laboratoarelor biologice finanţate şi susţinute de SUA”, a afirmat Gabbard.
Ea a adăugat că Biroul Directorului Serviciului Naţional de Informaţii (ODNI) va continua să colaboreze cu partenerii guvernamentali pentru a localiza aceste laboratoare, a identifica agenţii patogeni și a opri cercetările de tip „gain-of-function” care pun în pericol sănătatea globală.