Premierul Indiei merge la Moscova peste trei zile să se întâlnească cu Putin, Kremlinul spune că "toate problemele" vor fi discutate
Prim-ministrul indian Narendra Modi va merge la Moscova săptămâna viitoare, pentru prima oară de când Rusia a invadat Ucraina, vizita fiind un semn al relației dintre cele două țări, chiar dacă New Delhi menține legături puternice cu Statele Unite, scrie CNN. Modi va fi la Moscova pe 8 și 9 iulie la invitația președintelui Vladimir Putin, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe al Indiei, care a menționat că cei doi lideri vor „discuta despre problemele regionale și globale contemporane de interes comun”.