Noul manager al Spitalului Rădăuți, Bogdan Mihai Alupoaie, a transmis vineri, după învestirea în funcție, un mesaj către toți rădăuțenii și către pacienții acesti unități medicale. Acesta a declarat că vrea să transforme spitalul într-o instituție modernă, sigură, eficientă și deschisă, un spital al oamenilor și în slujba lor. Redăm mesajul noului manager al Spitalului Municipal “Sfinții Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți, Bogdan Mihai Alupoaie: “Stimați cetățeni ai municipiului Rădăuți, Stimați colegi din sistemul sanitar, Reprezentanți ai mass-media, Am onoarea de a mă adresa dumneavoastră în calitate de nou manager al Spitalului Municipal “Sfinții Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți, o instituție medicală de tradiție, aflată în inima unei comunități pe care o respect profund și căreia mă simt dator să îi ofer tot ce am mai bun în termeni de competență, responsabilitate și respect. Mandatul meu începe sub semnul încrederii acordate de o echipă de profesioniști și de întreaga comunitate locală. Această încredere nu este un privilegiu, ci o responsabilitate asumată deplin. Scopul meu este clar: să transformăm spitalul într-o instituție modernă, sigură, eficientă și deschisă, un spital al oamenilor, în slujba pacienților, un loc în care demnitatea umană este prețuită în fiecare act medical, în fiecare interacțiune, în fiecare decizie. Voi acționa ferm, dar echilibrat, pentru a consolida siguranța pacienților ca valoare fundamentală a întregii activități medicale și administrative. Voi susține profesionalismul, atât în actul medical, cât și în managementul instituției. Voi promova transparența, respectul, încrederea și solidaritatea ca repere esențiale în relația cu pacienții, personalul și partenerii noștri instituționali. Digitalizarea proceselor, atragerea și fidelizarea cadrelor medicale valoroase, dezvoltarea infrastructurii și eficientizarea actului medical vor fi priorități strategice. Cred într-un spital în care medicii își pot exercita vocația în cele mai bune condiții, iar pacienții beneficiază de îngrijire sigură, empatică și demnă. Îmi doresc ca experiența mea profesională să completeze, nu să concureze, experiența echipei medicale și administrative. Împreună, ca un corp unitar, vom construi o instituție care inspiră încredere, respect și atașament. Apreciez în mod deosebit colaborarea instituțională onestă și constructivă cu Primăria Municipiului Rădăuți, sub coordonarea domnului primar Bogdan-Andrei Loghin. Sunt convins că vom avea o relație bazată pe valori comune, onestitate și angajament responsabil față de binele comunității. Împreună, putem face din Spitalul din Rădăuți un model de funcționare eficient și empatic, demn de a fi urmat. Mă înclin în fața fiecărui pacient care a trecut sau va trece pragul spitalului nostru. Dumneavoastră sunteți rațiunea de a fi a instituției noastre. Vă asigur că întreaga mea activitate va fi ghidată de grijă, respect și responsabilitate față de nevoile dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru încredere. Voi fi aici, zi de zi, pentru a o onora cu fapte. Așa să-mi ajute Dumnezeu.”
Trei indivizi au fost reținuți în cazul transportului ilegal de lemne constatat de polițiști, când autospeciala de poliție a fost lovită de o mașină. Cei trei au fost reținuți pentru infracțiuni la regimul silvic. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol – IPJ Suceava au continuat cercetările într-o cauză penală privind comiterea unor infracțiuni la regimul silvic ca urmare a identificării în trafic
.
Traficanți care organizau petreceri unde inclusiv minorii puteau consuma droguri, săltați de DIICOT Suceava. Din gruparea infracțională făcea parte și un polițist de frontieră de la Siret. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane – o femeie și patru bărbați, dintre care unul agent de poliție de frontieră în cadrul S.P.F. Siret. Acestea sunt
.
Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean, a organizat marți, 22 iulie 2025, conferința de închidere a proiectului „Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență ‘Sf. Ioan cel Nou’ Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului”. Proiectul, finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027, are o valoare totală de 8,74 de milioane de lei, din care 85% reprezintă fonduri europene nerambursabile. Perioada de implementare: 6 luni
.
Într-o bucătărie profesională, eficiența este un criteriu esențial. Dacă vrei să obții produse de calitate, dar și să menții un ritm de lucru rapid, atunci vei avea nevoie de echipamente de calitate. Două dintre cele mai importante echipamente care pot face diferența într-o bucătărie comercială sunt malaxorul pentru aluat și mașina pentru spălat vase. Ambele echipamente sunt absolut indispensabile, iar folosindu-le, te vei asigura că obții nu numai produse de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.