Inițiată în 2017, campania a fost gândită pentru a atrage atenția asupra unui gest aparent simplu, consumul regulat de apă, dar cu un impact major asupra sănătății. Anul acesta, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMF Timișoara), împreună cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu”, Programul TimMedfest și alți parteneri, relansează campania cu scopul de a informa cetățenii cu privire la hidratarea corespunzătoare. „Hidratarea este esențială pentru buna funcționare a organismului și reprezintă un subiect sensibil mai ales când ne referim la pacienții cu boli cardiovasculare, care sunt mai susceptibili la formarea de cheaguri de sânge în sistemul arterial sau venos. Chiar dacă este o necesitate fiziologică, hidratarea nu se face întotdeauna corect. Cu toții suntem, probabil, familiarizați cu ideea că e bine să consumăm minim 2 litri de apă pe zi, dar oare respectăm întotdeauna această recomandare? Și dacă nu o respectăm, cunoaștem oare care sunt efectele deshidratării asupra aparatului cardiovascular? Deshidratarea crește riscul apariției evenimentelor cardiovasculare nedorite, prin creșterea vâscozității sângelui și formarea de cheaguri de sânge la nivelul inimii și vaselor. Apariția deshidratării este favorizată de temperaturile înalte de pe timpul verii, pacienții prezentând boli cardiovasculare fiind cei mai predispuși să dezvolte astfel de complicații”, transmit inițiatorii campaniei, reprezentanții UMF Timișoara. Startul campaniei va fi dat online, prin materiale informative distribuite publicului larg. Ulterior, aceasta va prinde viață prin acțiuni directe: vineri, 11 iulie, de la ora 12, va avea loc o distribuire simbolică de sticle cu apă pe platforma din fața Spitalului Județean din Timișoara, dar și furnizarea de apă rece și proaspătă de la Stația de Tratare a Apei Bega. Ziua de vineri continuă cu un concert în a
Explozie și un muncitor rănit, la Conacul Domnesc, din Șcheia, după ce bărbatul respectiv a coborât cu țigara aprinsă într-un bazin. Muncitorul a ajuns cu arsuri la spital. Luni, în jurul orei 07:15, un bărbat din Vorniceni, jud. Botoșani, angajat al S.C. LOIAL IMPEX SRL, efectua lucrări de mentenanță la instalația de irigare a gazonului din curtea Conacului Domnesc. La un moment dat, acesta a deschis bazinul în care se
.
Au început lucrările de amenajare a unui muzeu de artă în Suceava. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Acesta a decșlarat că muzeul va funcționa în clădirea fostei Prefecturi și fostul sediu al Arhivelor Naționale (aripa de est a Muzeului Național al Bucovinei, amplasată pe strada Ștefan cel Mare, nr.33, din Suceava). Este vorba despre o clădire monument istoric aflată într-o stare avansată de degradare,
.
Sucevean găsit mort în casă, după ce a zăcut fără suflare zile întregi. O cunoștiință care îl vizita pe bărbat a trecut pe la el din cazuă că nu mai răspundea la telefon de zile bune. Luni, la orele 00:19, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 despre faptul că un bărbat a fost găsit decedat în locuința sa. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că
.
Trei răniți, după ce un șofer a adormit la volan iar mașina a intrat într-un cap de pod. Accidentul rutier s-a petrecut sâmbătă, la primele ore ale zilei, la Poaiana Stampei, pe DN 17, în județul Suceava. Din cercetările polițiștilor, a rezultat că șoferul a adormit la volan și a pătruns pe sensul opus de circulație, de unde a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un cap de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.