Au început lucrările de amenajare a unui muzeu de artă în Suceava. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Acesta a decșlarat că muzeul va funcționa în clădirea fostei Prefecturi și fostul sediu al Arhivelor Naționale (aripa de est a Muzeului Național al Bucovinei, amplasată pe strada Ștefan cel Mare, nr.33, din Suceava). Este vorba despre o clădire monument istoric aflată într-o stare avansată de degradare, care va fi restaurată și transformată într-un muzeu modern, dedicat artei. Lucrările sunt finanțate în proporție de 90% de Institutul Național al Patrimoniului, iar restul de 10% cofinanțare din bugetul Consiliului Județean Suceava. Luni, 7 iulie 2025, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor. Contractul de execuție a lucrărilor a fost adjudecat de firma suceveană General Construct, cu suma de aproximativ 4,1 milioane de lei cu TVA (89,36% din valoarea propusă) şi prevede o garanție pentru lucrări de 20 de ani. Până în decembrie 2026, Suceava va avea un nou spațiu cultural, care va îmbogăți viața orașului și va aduce un plus pentru oferta turistică a județului, a precizat Gheorghe Șoldan. Acesta a subliniat că este important ca, alături de proiectele majore de dezvoltare, modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea și modernizarea aeroportului, construcția unui patinoar acoperit, implementarea Zonei Libere Suceava etc., municipiul reședință de județ să aibă și Muzeu de Artă. Președintele CJ Suceava ținut să îl felicite pe Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, pentru inițiativă și viziune, și l-a asigurat, în continuare, de tot sprijinul său și al Consiliului Județean.
Sucevean găsit mort în casă, după ce a zăcut fără suflare zile întregi. O cunoștiință care îl vizita pe bărbat a trecut pe la el din cazuă că nu mai răspundea la telefon de zile bune. Luni, la orele 00:19, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 despre faptul că un bărbat a fost găsit decedat în locuința sa. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că
.
Trei răniți, după ce un șofer a adormit la volan iar mașina a intrat într-un cap de pod. Accidentul rutier s-a petrecut sâmbătă, la primele ore ale zilei, la Poaiana Stampei, pe DN 17, în județul Suceava. Din cercetările polițiștilor, a rezultat că șoferul a adormit la volan și a pătruns pe sensul opus de circulație, de unde a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un cap de
.
În momentul în care colierul tău preferat se rupe sau strălucirea inelului de logodnă începe să se estompeze, doare mai mult decât te-ai aștepta. Nu e vorba doar despre metal. Nici despre preț. E vorba despre amintire. Despre acel cadou primit de ziua ta de la o persoană specială. Despre cerceii pe care i-ai purtat la propria nuntă sau despre pandantivul pe care ți l-ai cumpărat singură, într-un moment în
.
Bărbat ridicat de polițiști de la serviciu și încarcerat la Penintenciarul Botoșani. La data de 01.07.2025, orele 12.23, lucrătorii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au primit prin fax de la I.P.J. Suceava mandatul de executare a pedepsei închisorii privind un bărbat din sat Hănțești, comuna Hănțești, jud. Suceava. Inculpatul a fost codamnat la executarea pedepsei de 6 luni de închisoare. Polițiștii s-au deplasat la locul de muncă al acestuia, o
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.