Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Timișoara, aflat sub influența alcoolului, a furat un microbuz și a lovit un stâlp cu vehiculul. La sosirea polițiștilor, tânărul a încercat să fugă de la fața locului. Tânărul de doar 17 ani ar fi sustras duba plină cu echipamente de sonorizare de la un coleg de-al său. La un moment dat, acesta a fost reperat în trafic de polițiștii de la rutieră, care au făcut semn să oprească, însă el și-a continuat drumul. Polițiștii au pornit în urmărirea lui, iar la un moment dat, din cauza vitezei foarte mari, tânărul de 17 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului. În urma testării cu aparatul din dotare al oamenilor legii a reieșit o alcoolemie de 0,44mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice, dar și pentru îngrijiri medicale în urma accidentului. În paralel, pentru că este minor, au fost anunțati și reprezentanții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș. Minorul are dosar penal pe numele său pentru furt în scop de folosință, conducerea unui optovehicul fără permis de conducere, dar și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.